Fermierii din județ mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune cererile unice de plată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Reprezentanții instituției spun că depunerea documentelor după această dată poate duce la pierderea sprijinului financiar acordat prin schemele și măsurile gestionate de instituție.
La nivelul județului, până la această dată, au fost depuse mii de cereri. Pentru a veni în sprijinul agricultorilor care nu au reușit încă să finalizeze documentația, activitatea de primire a cererilor se va desfășura și sâmbătă, 30 mai, la centrele APIA.
Pentru a evita aglomerația și eventualele întârzieri care pot conduce la aplicarea de corecții financiare, fermierii sunt invitați să se prezinte din timp la centrele județene și locale APIA.