Anul 2025 a adus schimbări importante pentru legumicultorii înscriși în Programul Tomata, unul dintre cele mai populare programe de sprijin derulate de Ministerul Agriculturii. Una dintre cele mai semnificative modificări este introducerea controlului obligatoriu pe teren pentru acordarea sprijinului financiar, o măsură menită să crească transparența și să asigure respectarea condițiilor impuse de autorități. Până la această dată, reprezentanții DAJ Olt au efectuat peste 4.700 de verificări. Anul acesta, numărul potențialilor beneficiari a scăzut semnificativ, dar suprafața a crescut.
Anul acesta, producția de legume în spații protejate a fost bună.
În acest an, ajutorul de minimis este de 1.500 de euro pentru 1.000 de metri pătrați de solar.