Vremea frumoasă de dinanintea Paștelui a fost o gură de oxigen pentru mulți fermieri din județul Olt, care au reluat lucrările de primăvară în câmp. Unii au început semănatul abia acum, în timp ce alții au fost nevoiți să reînsămânțeze parcelele compromise de frigul de la mijlocul lunii aprilie.
Până în prezent, culturile de primăvară au fost semănate pe mai puțin de jumătate din suprafața planificată.
De asemenea se lucrează intens și la întreținerea culturilor înființate din toamnă, spun specialiștii.
Reprezentanții Direcției Agricole din Olt sunt optimiști și speră ca lucrările agricole de primăvară să fie finalizate până la începutul lunii mai.