Din cauza caniculei, legumicultorii din județ sunt nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a-și menține plantele în viață. Vorbim de beneficiarii Programului „Tomata”, care susțin, că în această perioadă, prețul legumelor s-a prăbușit.
Legumicultorii așteaptă cu nerăbdare sprijinul financiar promis în cadrul Programului „Tomata”. În prima etapă a acestui program, autoritățile au promis un ajutor de 1.500 de euro pentru fiecare fermier eligibil, pentru a susține producția de tomate în această perioadă dificilă.
Autoritățile dau asigurări legumicultorilor că fondurile promise în prima etapă a Programului „Tomata" vor fi alocate în scurt timp. Întârzierea este justificată de necesitatea modificării actului normativ prin care sunt alocați acești bani. Modificările legislative au fost impuse de numărul mare de fermieri eligibili, care a depășit estimările inițiale, cu aproape 3.000 de persoane.
În județul Olt, numărul legumicultorilor declarați eligibili în Programul „Tomata” a ajuns în acest an, la aproape 8.000.