Și în acest sezon, Oltul este în topul județelor cu cei mai mulți beneficiari ai Programului „Tomata 2”. Peste 7.100 de legumicultori s-au înscris la Direcția Agricolă pentru a obține subvenția de la stat, iar zilele trecute mulți dintre ei au trecut prin filtrul echipelor de control. Au fost constatate nereguli, iar fermierii eliminați din program.
Pentru a finaliza controalele în timp util, reprezentanții Direcției Agricole Olt au fost ajutați de colegii din alte județe.
În Programul „Tomata 2” valorificarea culturilor trebuie să se facă în perioada 20 octombrie 2023 - 31 ianuarie 2024, dar aceasta este un interval general, care include toate tipurile de legume avute în vedere. După depunerea documentelor privind valorificarea produselor, fermierii ar urma să primească cei 1.000 de euro cuprinși în schema de minimis, începând cu data de 26 februarie 2024.