Fermierii trebuie să știe că arderea plantelor uscate precum și a resturilor vegetale este interzisă. În cazul în care se constată incendii, aceștia trebuie sa se aștepte la sancționuni drastice, care pot ajunge până la excluderea de la plată.
„Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează fermierii că începând cu anul de cerere 2023 se pun în aplicare normele privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și a unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală.
Astfel, respectarea bunelor condiții agricole și de mediu este aplicabilă pentru toate exploatațiile agricole, pentru toți fermierii care au la dispoziție terenuri arabile, având ca cerință obligatorie interzicerea arderii miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile.” se arată în comunicatul emis de APIA.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt trag un semnal de alarmă și reamintesc populației că arderea resturilor vegetale se poate face doar în anumite condiții.
În cazul în care se constată că o anumită suprafață a exploatației a fost arsă, dar arderea se datorează unor cauze necunoscute, pentru a nu fi sancționați, fermierii pot prezenta în cel mai scurt timp la Centrul APIA la care a depus cererea, copia Procesului verbal de intervenție întocmit de către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență sau copia după sesizarea depusă de acesta la secția de Poliție de pe raza căreia s-a produs incidentul.