Direcția Agricolă Olt primește cererile pentru despăgubirile de secetă la culturile de primăvară calamitate anul trecut. Fermierii care doresc să primească ajutor financiar de la stat trebuie să depună acest document, într-un anumit termen. În Olt, au fost afectate mii de hectare, cele mai multe fiind cu floarea-soarelui, iar acum oamenii așteaptă să primească subvenția de la stat.
Potrivit unei statistici realizate de Direcția Agricolă Olt, cei mai mulți fermieri care au solicitat despăgubiri sunt din Traian, Rotunda și Osica de Sus.
Potențialii beneficiari sunt eligibili doar dacă dețin proces verbal de evaluare a pagubelor întocmit până la data de 30 noiembrie 2022, prin care se identifică culturile înființate în primăvara anului 2022 de porumb, floarea soarelui, soia sau mazăre, precum și suprafețele de teren aferente acestor culturi.