Zeci de fermieri, oameni cu experiență în agricultură și politicieni au luat, ieri, parte la „Congresul fermierilor 2023". A fost un eveniment în care s-au discutat problemele din teren și soluțiile pe care le au oficialii din Agricultură. Noul președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, Adrian Chesnoiu a fost prezent la manifestare.
„Am avut ocazia să vorbim despre importanța Legii arendei, o prioritate legislativă care asigură predictibilitate astfel încât să ajungem să avem stabilitate în agricultură.
Am susținut totodată necesitatea menținerii facilităților fiscale pentru angajații din agricultură, o măsură necesară pentru a păstra în fermele românești și industria agroalimentară forța de muncă specializată.
Sunt două aspecte pe care le consider importante, pentru care am susținut și adoptat măsuri legislative suport, astfel încât să asigurăm un cadru de stabilitate în domeniul agricol.
Această abordare o voi adopta în continuare ca președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților susținând proiecte de lege care să conducă la stabilitate și predictibilitate pentru agricultura românească.” a transmis pe acebook, deputatul de Olt, Adrian Chesnoiu.