De la un an la altul, usturoiul este planta aromată care ocupă din ce în ce mai multă suprafață, la nivelul județului nostru. Anul acesta, datorită sprijinului financiar oferit de statul român, sute de olteni au pariat pentru această cultură.
Vișina este una dintre localitățile oltene în care suprafețele de usturoi s-au extins.
Florin Panait din Vișina a lucrat ani buni în Anglia, în agricultură. De când s-a întors, a ales să se dedice muncii pământului. El s-a înscris anul acesta în cele două programe ale Ministerului Agriculturii: ,,Tomata” și ,,Usturoiul”. Fermierul susține că producția de usturoi este una mulțumitoare, anul acesta.
Prețul este, însă, cel care le dă producătorilor calculele peste cap. Ei cer Ministerului Agriculturii să intervină pentru a reduce importurile de usturoi.
Anul acesta, subvenția pentru usturoi este de 3.000 de euro.