S-a încheiat campania de depunere cereri de plată 2023, cu penalități. În Olt, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, față de anul trecut, numărul de fermieri care au adus acest document este mai mic, însă suprafața pentru care se solicită ajutor financiar, este mai mare. Cifrele înregistrate indică trendul ascendent înregistrat în ultimii ani în ceea ce privește asocierea fermierilor și comasarea terenurilor pentru a dezvolta o agricultură mai performantă și, implicit, mai profitabilă.
În continuare, fermierii pot modifica cererile de plată, însă vor fi penalizați.
În perioada următoare, o parte dintre fermieri vor intra în eșantionul de control, care se va efectua atât clasic, cât și prin teledetecție. În cazul plăților în avans perioada pentru acordarea banilor este 16 octombrie – 30 noiembrie.