Început de săptămână plin de speranță pentru agricultura românească. Deputatul oltean Florin Barbu s-a aflat, ieri, printre fermierii prezenți la evenimentul Agroshow 2023, în județul Giurgiu. Agricultorii și-au etalat loturile demonstrative de rapiță și cereale păioase, dar și cele mai noi și eficiente tehnologii din domeniu.
„Nu pot simți decât mândrie și respect față de fiecare dintre acești fermieri care au investit în agricultură și muncesc pământul României!
Mă bucur că am onoarea să le fiu partener loial pe acest drum și că pot transpune în proiecte de lege și programe soluțiile care vin de la firul ierbii!
Ei sunt viitorul acestei țări, sunt cei care și-au luat misiunea de a proteja România și agricultura românească!”
Evenimentul de marcă din domeniul agriculturii a adunat, în acest an, peste 200 de fermieri români din toate colțurile țării, dar și 30 de fermieri din Bulgaria.