Legumicultorii olteni, înscriși în Programul „Tomata” sunt în plină campanie de recoltare a legumelor. În Olt, sunt 7.073 de fermieri înscriși, iar până la această dată, mii de potențiali beneficiari au trimis notificări la Direcția Agricolă Olt. În urma controalelor din teren, până la această dată, nu s-au constatat nereguli.
Termenul limită pentru comercializarea legumelor din Programul „Tomata” 2023, este sfârșitul lunii iunie. Și anul acesta, reprezentanții Direcției Agricole se vor deplasa în județ pentru a ridica dosarele cu documentele care atestă vinderea roșiilor oltenești.
Cuantumul ajutorului de minimis va fi în valoare de 3.000 euro pentru 1.000 metri pătrați de spații protejate.