Adrian Chesnoiu este, ca întotdeauna, alături de fermieri. Recent, el a participat la un eveniment care s-a bucurat de prezența a zeci de invitați, specialiști din agricultură și fermieri din mediul asociativ. Prezent la această manifestare, deputatul de Olt a promis că va fi aproape de fermieri, astfel încât agricultura românească să se poată dezvolta.
„Am onorat invitația Asociației Fermierilor din România la cea de-a XV-a ediție a Sărbătorii Agricultorilor, un eveniment dedicat recunoașterii importanței muncii fermierilor noștri.
Împreună cu specialiști din agricultură, fermieri din mediul asociativ, reprezentanți din mediul academic, am discutat, despre responsabilitatea pe care o avem cu toții de a susține și promova agricultura ca domeniu strategic pentru economia și securitatea națională.
Dialogul dintre asociațiile fermierilor și administrația publică se dovedește a fi cheia succesului pentru promovarea intereselor agricultorilor și securitatea alimentară a românilor”„ a transmis pe pagina de Facebook, deputatul oltean, Adrian Chesnoiu.
La începutul lunii noiembrie, la conferința de alegeri a PSD Caracal, Adrian Chesnoiu a fost reales vicepreședinte. Acesta și-a exprimat convingerea că organizația va continua să vină cu proiecte pentru cetățeni și să fie deschisă către toți cei care vor să se implice în dezvoltarea societății.