În vară, a fost încheiat un parteneriat între Ministerul Agriculturii și Ministerul Educației, prin intermediul căruia cadrele didactice vor încerca, încă din ciclul gimnazial, să încurajeze copiii români să lucreze în agricultură din dragoste față de acest domeniu de activitate. Tinerii își vor îndrepta, astfel, atenția spre liceele cu profil agricol, care ar trebui să reprezinte, potrivit deputatului de Olt, Adrian Chesnoiu, o piatră de temelie pentru aprofundarea cunoștințelor la universitățile specializate în domeniu.
În Olt, avem un sigur liceu cu profil agricol, la Caracal. În fiecare an, instituția olteană primește bani pentru achiziționarea de utilaje pe care le vor folosi elevii de aici, în cadrul orelor de practică.