Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Ultima zi de înscriere în „Programul tomata”
18.03.2019
Autor articol: Simona Andrei
Vizualizari: 110

Numărul legumicultorilor olteni care doresc să primească ajutorul de minimis din „Programul de sprijin pentru tomate în spații protejate” este peste așteptările oficialilor din Agricultură. Până astăzi, 4.750 de fermieri și-au depuse cereri pentru a intra în program. Mâine, 20 aprilie este ultima zi în care doritorii mai pot depune dosarele la sediul Direcției Agricole.


Anul acesta, pe tarabele din piețe se vor regăsi din plin roșii românești. O dovedesc miile de cereri depuse de agricultorii olteni prin care doresc să beneficieze de ajutorul de 3.000 de euro din partea statului. Pentru a fi eligibili, ei trebuie să facă dovada comercializării a minimum 2.000 de kilograme de tomate. Cei care nu s-au înscris până acum, trebuie să se grăbească. Doar o zi mai au la dispoziție pentru a depune cererile de înscriere în programul guvernamental.
Izbiceni este comuna în care peste o mie de legumicultori au plantat roșii în solarii sau sere pentru a beneficia de subvenția de la stat. Fermierii care au investit în sistemele de încălzire vor ieși pe piață cu primele tomate în cel mult trei săptămâni.
Anul trecut, în Olt, în cele două cicluri de producție, peste 4.600 de legumicultori au beneficiat de ajutorul de minimis oferit de guvern. Și anul acesta, Oltul este pe primul loc la nivel național ca număr de dosare depuse.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE