Este ultimul an aferent Programului Național Apicol 2017-2019, program care are ca scop sprijinirea producătorilor de miere și alte produse apicole. Astfel, fermierii pot solicita un ajutor financiar care se acordă în funcție de numărul de familii de albine deținute. Potențialii beneficiari pot fi atât persoanele fizice autorizate, cât și persoanele juridice.
Banii primiți prin acest program vor putea fi folosiți pentru achiziționarea de medicamente, colectarea de polen sau propolis, uscător de polen, încălzitor de miere sau cutii, spun reprezentanții APIA Olt. Pentru a fi declarați eligibili, fermierii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții.
Cererile pentru acordarea acestui ajutor trebuie să fie însoțite de o adeverință de la Oficiul Județean al Agenției Naționale pentru Zootehnie, prin care să ateste numărul de familii de albine deținute în exploatație. În primii doi ani ai Programului Național Apicol 2017-2019, la nivelul județului, 142 de apicultori au solicitat această subvenție. Sprijinul financiar acordat a fost de peste 430.000 de lei.