Consiliul Județean Olt continuă să investească în educație și în modernizarea infrastructurii școlare din județ. Astăzi, reprezentanții instituției au predat 15 microbuze electrice noi către unitățile administrativ-teritoriale beneficiare.
Noile microbuze vor deservi aproximativ 6.000 de elevi din 15 localități ale județului Olt.
Osica de Sus, Tufeni, Scărișoara, Crâmpoia, Cilieni, Fălcoiu, Văleni, Brastavățu, Izbiceni, Rusănești, Tia Mare, Dăneasa, Mărunței, Dobrun și Curtișoara sunt localitățile care au intrat în posesia mijloacelor de transport școlare. Primarii comunelor beneficiare susțin că noua investiție este extrem de benefică.
Președintele Consiliului Județean Olt anunță că administrația județeană va continua să sprijine localitățile care nu beneficiază încă de microbuze școlare sau unde vechile mijloace de transport s-au defectat definitiv.