Slatina împlinește anul acesta 657 de ani de la prima atestare documentară. Municipalitatea marchează acest eveniment prin organizarea unor manifestări care debutează luni, 20 ianuarie, chiar de Ziua Slatinei.
La ora 10 sunteți invitați în foaierul Cinema „Eugen Ionescu” unde veți putea vedea o expoziție cu fotografii din municipiu. În aceeași zi, începând cu ora 15, în cele două săli ale cinematografului va fi proiectat filmul „Vârstele Slatinei”, realizat de istoricul Aurelia Grosu.
Gala Seniorilor încheie seria manifestărilor organizate de Primăria Slatina. Consilierii municipali au aprobat astăzi sumele necesare pentru acordarea premiilor de fidelitate pentru cele 91 de cupluri care anul trecut au împlinit 50 de ani de căsnicie. Fiecare cuplu va primi 1.000 de lei și o diplomă.
În ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Local a existat și un amendament de majorare a fiecărui premiu la 5.000 de lei. Primarul Mario De Mezzo a explicat că acest lucru, deși este justificat, nu poate fi făcut, întrucât se lucrează pe bugetul de anul trecut.
În cadrul manifestării Gala Seniorilor, Primăria Slatina a integrat și ceremonialul militar și religios „Unirea Principatelor Române”, care se desfășoară între orele 10 și 13 la statuia lui Alexandru Ioan Cuza.
Suma aprobată pentru premierea seniorilor se ridică la 95.000 de lei. Alți 76.995 de lei, potrivit proiectului afișat pe site-ul primăriei, vor fi cheltuiți pe cocarde, stegulețe, coroane, diplome, rame tablou, invitații, momente artistice, materiale consumabile, alte cheltuieli.
Deosebirea dintre aniversarea primei atestări documentare a Slatinei de anul acesta față de anii trecuți este că nu se mai organizează Gala Excelenței și Gala Superlativelor.