Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Caracal│Terenul „AVIASAN”, recuperat de primărie
19.06.2024
Autor articol: Simona Andrei
Vizualizari: 255

Primăria municipiului Caracal a reușit să recupereze terenul „AVIASAN”, unde trebuia construit un penitenciar. Deputatul Adrian Chesnoiu a sprijinit acest efort, care a durat aproape doi ani.


 Terenul pe care ar fi trebuit să fie construit un penitenciar, la Caracal, a fost recuperat de autorități. Cu o suprafață de peste 22 de hectare, acesta va fi inclus în patrimoniul localității Caracal, grație eforturilor susținute ale primarului Ion Doldurea și ale deputatului Adrian Chesnoiu.
Autoritățile își doresc să transforme acest teren într-o zonă industrială pentru oraș și un cartier destinat tinerilor.
„După aproape doi ani de efort, drumuri la București, discuții și corespondență cu reprezentanții Ministerului Justiției, împreună cu domnul deputat Adrian Chesnoiu, am reușit să recuperăm terenul „AVIASAN” care a fost cedat cu mulți ani în urmă de către Primăria Caracal pentru construirea unui penitenciar.
Iată că eforturile noastre au fost încununate cu succes, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 616/18.06.2024 cele 22,7 hectare de teren, se reîntorc în patrimoniul comunității noastre.
Mai mult decât atât am reușit să obținem în plus alte 75 de hectare de teren și construcțiile existente în fosta unitate militară unde a funcționat Batalionul Disciplinar, mărind astfel considerabil patrimoniul administrativ al Caracalului!
Terenurile recuperate vor fi destinate construirii zonei industriale a orașului și a unui cartier nou destinat tuturor categoriilor de specialiști din orașul nostru, în special tineri, dorind astfel să le oferim acestora condiții pentru o viață de calitate și suficiente motive pentru a rămâne sau reveni în Caracal.” au transmis oficialii Primăriei Caracal.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

STIREA SAPTAMANII
Slatina 650
OLTTV LIVE