Premierea celor mai buni elevi, profesori, sportivi și antrenori olteni va fi amânată pentru începutul anului 2024. Este anunțul făcut de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu. Șeful instituției a explicat că această decizie a fost luată ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr.90/2023, care reglementează anumite măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Din cauza faptului că angajamentele de plată pentru lunile noiembrie și decembrie au fost sistate, autoritățile au găsit soluția pentru premierea elevilor și sportivilor cu performanțe deosebite, prin mutarea lor pentru anul următor. Totodată, Marius Oprescu a ținut să sancționeze faptul că această tradiție de la nivelul județului este folosită grosolan în scop electoral.
Președintele Consiliului Județean Olt a mai adăugat că pentru premierea olimpicilor, profesorilor, sportivilor și antrenorilor cu performanțe în anul 2023 vor fi alocați în jur de 200.000 de lei, pentru aproximativ 800 de premii.