La finalul lunii martie, traficul pe drumul ce leagă satul Poganu, al comunei Verguleasa din județul Olt, de orașul Drăgășani, a fost închis, după ce o parte din pasarela pietonală a podului s-a prăbușit. Așa se face că de mai bine de trei luni, oamenii care tranzitau această zonă au fost obligați să folosească rute alternative, fapt ce înseamnă un ocol de cel puțin 40 km. Prefectul de Olt, Florin Homorean, a fost din nou în zonă pentru a stabili, alături de experții din domeniu, soluțiile pentru redeschiderea traficului.
Podul a fost construit în anul 1901 și are o lungime de 400 de metri și o lățime de 5 metri. Inițial a fost construit doar pentru traficul rutier, iar în perioada comunistă a fost alipit și un pasaj pietonal.
Potrivit reprezentanților Guvernului și cei ai DRDP Craiova au fost începute procedurile birocratice pentru construirea unui nou pod, în aval.