Comuna Brebeni începe seria de lucrări de modernizare. După ce se va încheia asfaltarea drumului județean DJ 546 care trece prin localitate, aleșii locali vor da startul proiectelor cu finanțare nerambursabilă, atât din partea Uniunii Europene, cât și din partea Guvernului României.
Reprezentanții administrației din Brebeni spun că aceste investiții sunt vitale, fiind un punct de plecare pentru continuarea proiectelor de dezvoltare.
Lucrările de modernizare din Brebeni fac parte din planurile de dezvoltare ale localității. În acest fel, întreaga zonă ar putea deveni un punct de atracție pentru investitori, mai ales că se află în apropierea Drumului Expres Craiova – Pitești.