Mai este puțin și vine iarna, iar autoritățile din județul Olt nu vor ca zăpada să le ia prin surprindere. Astfel, au fost semnate contractele cu firmele care asigură deszăpezirea, iarna aceasta. Potrivit reprezentanților Primăriei Slatina, municipalitatea are deja semnat contractul cu Salubris, pentru deszăpezirea străzilor din oraș. Sunt pregătiți de intervenție 220 de angajați, cu 25 de utilaje și peste 300 de metri cubi de material antiderapant.
Și Secția de Drumuri Naționale Slatina are deja în stoc o parte din materialul necesar pentru deszăpezire.
În grafic este și Consiliul Județean Olt. Potrivit directorului Direcției Tehnice, Cornel Motoi, trei firme se vor ocupa de deszăpezirea drumurilor județene iarna aceasta.
Se va acționa cu sare, nisip și clorură de calciu. Potrivit autorităților, din experiența anilor trecuți, în partea de sus a județului apar probleme. În anumite zone ninge viscolit, iar zăpada este adusă pe carosabil și se formează troiene. Aici utilajele acționează în permanență, pentru deblocarea drumurilor.