Cele cinci semafoare inteligente, montate de municipalitate la Slatina, și-au dovedit eficiența. Atât șoferii, cât și pietonii, s-au obișnuit cu ele, iar ceea ce este și mai important, în aceste zone nu au mai avut loc accidente de circulație. Prezent în emisiunea „De la stânga la dreapta” de la OLT Tv, directorul Direcției Administrarea Străzilor și Iluminatului Public Slatina a vorbit despre schimbarea pe care aceste semafoare au adus-o în traficul din cartierul Steaua, mai ales la orele de vârf.
Pentru a preveni producerea de evenimente rutiere, mai ales cele în care sunt implicați și pietoni, reprezentanții DASIP Slatina au în plan să amenajeze aceste semafoare inteligente și în alte zone ale orașului. Este vorba de intersecția de la ANAF și cea de pe strada Libertății, acolo unde, în prezent, trecerea de pietoni este ridicată.
Mecanismul de funcționare va ține cont de intensitatea traficului. Angajații atrag atenția pietonilor cu privire la faptul că schimbarea culorii din roșu în verde se va face doar prin apăsare de buton.