Cea de-a XII – a ediție a proiectului de acordare a tichetelor sociale cu ocazia sărbătorilor de Paște, se apropie de final. Prima rundă de distribuire a fost încheiată înainte de sărbători. Din numărul total de tichete sociale, 50 au rămas nedistribuite. Și asta pentru că slătinenii nu au fost găsiți acasă de factorul poștal și nici nu s-au prezentat la sediul poștei pentru a le revendica.
Începând cu data de 2 mai, tichetele sociale se vor întoarce la sediul Direcției de Asistență Socială Slatina. Directorul instituției spune că termenul limită de ridicare a tichetelor sociale nerevendicate este 13 mai.
Este deja o tradiție ca, de două ori pe an, pe Paște și de Crăciun, Primăria municipiului Slatina să ofere tichete sociale pensionarilor cu venituri mici și celor cu handicap grav sau accentuat, inițiativa fiind începută încă din 2016.