Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Slatina│Patru benzi asfaltate pe strada Pitești
13.12.2020
Autor articol: Ovidiu Gherghina
Vizualizari: 29765

Lucrările pe strada Pitești și pe Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu sunt aproape finalizate, iar reprezentanții Primăriei Slatina spun că în perioada imediat următoare, cele două ieșiri ale orașului vor putea fi date în folosință.


Cel mai așteptat și important proiect pentru slătineni este, în continuare, reabilitarea Variantei Oituz. Lucrările pe Strada Pitești și pe Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu au început concomitent, iar rezultatele se pot observa, astăzi, cu ochiul liber. Tronsonul de la intrarea în oraș dinspre Valea Mare este finalizat, conducătorii auto bucurându-se în acest moment de patru benzi asfaltate în întregime.

Și pe Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu lucrările sunt finalizate în proporție de peste 90%. Reprezentanții Primăriei Slatina spun că aici mai trebuie turnat încă un strat de asfalt, iar, în cel mai scurt timp posibil, această arteră va putea fi dată în folosință. Cu toate acestea, partea cea mai dificilă, rămâne, în continuare, reabilitarea străzii Oituz. Viceprimarul Slatinei, Claudiu Stăncioiu, a declarat faptul că, în momentul în care acest tronson va intra în procesul de modernizare, strada va fi blocată complet, iar traficul va fi deviat pe alte artere.
Investiția depășește 35 de milioane de lei, fondurile fiind alocate din bugetul local. Autoritățile au inclus în proiect lucrări ample de modernizare, care presupun refacerea totală a carosabilului, dar și consolidarea zidului de sprijin al străzii Oituz și pasarele pietonale.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE