Slatina este în continuă dezvoltare, iar pe lângă străzi, parcări și școli moderne, locuitorii orașului au nevoie și de spații de relaxare. După Parcul Tineretului, un loc foarte apreciat de slătineni, primăria lucrează la alte două proiecte similare. Mai întâi, se va finaliza modernizarea totală a Esplanadei orașului. Aici tot mobilierul urban va fi înlocuit, conceptul fiind unul modern și spectaculos. Peretele cu trepte va dispărea definitiv, iar constructorul are misiunea să îmbine zona de esplanadă cu Expo- parcul, oferind o priveliște unică asupra orașului de jos.
Primăria Slatina încearcă de mai mulți ani să preia fosta bază sportivă „Dumitru Dobrescu”, lăsată în paragină de Ministerul Tineretului și Sportului. Ultima condiție a fost amenajarea a șase terenuri de tenis în oraș, așa cum erau pe vremuri la fostul ștrand. În prezent, terenurile sunt gata, iar ministerul ar trebui să dea undă verde amenajării noului parc.
Până când terenul fostului ștrand din cartierul Progresu va intra în administrația municipalității, aleșii locali se axează pe înfrumusețarea și dezvoltarea actualelor zone de agrement. Recent, Primăria Slatina a terminat de reabilitat complet Parcul „Eugen Ionescu” din orașul de jos. De asemenea, toate spațiile verzi din oraș sunt toaletate constant de către angajații firmei Dezvoltare Urbană Slatina.