Cea mai mare problemă a șoferilor din Slatina o reprezintă, în ultimii ani, găsirea unui loc de parcare. Sunt cartiere în care, atât în timpul zilei, cât și seara, toate spațiile dintre blocuri sunt ocupate, iar amenajarea de noi parcări la sol nu mai este o soluție viabilă. De aceea, reprezentanții Primăriei Slatina au împrumutat o idee occidentală: crearea unor parcări modulare, de tip puzzle.
Municipalitatea are în proiect amenajarea a 10 construcții modulare, care vor funcționa pe bază de cartelă și care vor prelua mașinile cu ajutorul unor lifturi. Potrivit viceprimarului Slatinei, dacă nu vor mai exista alte contestații, în săptămânile următoare ar urma să se desemneze câștigătorul licitației.
După ce vor fi amenajate, parcările vor fi închiriate prin licitație către slătinenii care vor să aibă un loc asigurat.