Consiliul Județean Olt s-a întrunit într-un cadru festiv, la ceremonialul de învestire în funcție. Pe rând, consilierii și președintele reales al forului județean, Marius Oprescu, au depus jurământul de preluare a mandatului.
Procedura protocolară a ceremonialului a impus și prezența Prefectului Județului Olt, Florin Homorean. Acesta a ținut să îi felicite pe noii aleși județeni și le-a urat mult succes în noul lor mandat, plin de provocări.
La finalul evenimentului, președintele Marius Oprescu a declarat faptul că și în următorii patru ani, domenii precum sănătatea, educația, economia sau infrastructura vor reprezenta o prioritate.
Potrivit lui Marius Oprescu, Consiliul Județean Olt va continua toate investițiile de dezvoltare începute și va accesa atât fonduri guvernamentale, cât și europene, pentru demararea de noi proiecte.