Laptele şi cornul nedistribuite din cauza pandemiei de coronavirus vor ajunge la două spitale din județ, la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, dar și la primării. Asta după ce, consilierii judeţeni au aprobat, astăzi, în cadrul unei ședințe de îndată, redistribuirea acestor produse din Programul pentru şcoli al României.
Pentru că produsele au termen de valabilitate limitat, consiliile județene au solicitat Guvernului să le permită redistribuirea acestora celor care au nevoie de ele.
Marius Oprescu a mai spus că există un contract cadru pentru asigurarea acestor produse și din septembrie 2020. Astfel, dacă școlile vor fi deschise, programul laptele și cornul va continua din această toamnă.