Pentru a crește calitatea vieții și pentru a atrage cât mai mulți investitori în zonă, primarii localităților Bârza, Pîrșcoveni, Șopârlița și Osica de Sus au decis să se asocieze și să dea startul unui proiect amplu și ambițios de racordare la rețeaua de gaze a unui important furnizor național. Edilii comunelor implicate spun că, prin acest proiect, toți locuitorii vor beneficia de servicii de încălzire mai practice și mai moderne, scăpând, în acest fel, de grija proviziilor de lemne pentru sezonul rece.
Proiectul a trecut de etapa realizării studiilor de fezabilitate și se află acum în stadiul de aprobare. Ieri, primarii celor 4 comune au depus documentația necesară la București și spun că imediat ce vor primi un răspuns oficial din partea Companiei Naționale de Investiții, vor da startul lucrărilor.
Investiția va fi finanțată prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, cu sprijinul Consiliului Județean Olt și al Guvernului României.