Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Începe amenajarea parcului de la Unitatea Militară
30.10.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 763

Primăria Slatina a desemnat constructorul care va amenaja cel mai mare și mai modern parc din oraș, cel de la Unitatea Militară. Acesta și-a luat angajamentul că până cel târziu în toamna anului viitor va amenaja suprafața de peste 3,5 hectare cu spații verzi, alei, teren de sport, pistă de alergare din tartan, locuri de joacă, dar și o stradă și o parcare.


Anunțat de municipalitate și mult așteptat de slătineni, parcul de la Unitatea Militară devine realitate. A fost desemnată firma care va începe în foarte scurt timp construcția acestei zone de agrement, a anunțat astăzi primarul Slatinei, Emil Moț.
Lucrările ar putea fi gata chiar în primăvara viitoare, dacă va fi o iarnă blândă și se va putea lucra intens. Cel puțin aceasta este promisiunea constructorului, care a avut o primă discuție cu edilul pe această temă.
Parcul, în suprafață de 3,58 hectare, cel mai mare din Slatina, va dispune de spații verzi generoase, dar și de foarte multe spații de agrement, unele dintre ele inexistente în acest moment în oraș.
Proiectul de amenajare a noului parc include și construcția unei parcări și a unei străzi paralele cu Bulevardul A. I. Cuza.
În parc va fi amplasat și un sistem de supraveghere video, care va monitoriza întreaga suprafață, spun autoritățile.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE