Pregătirea drumurilor pentru iarnă este în toi, în județul Olt. Angajații Secției de Drumuri Naționale Slatina au început demersurile pentru montarea parazăpezilor. Directorul adjunct al SDN Slatina, Victoria Mitrache, spune că în prezent se obține acordul de la proprietarii de terenuri.
Parazăpezii vor fi amplasați în zonele predispuse la înzăpezire. Montarea lor va începe de la 1 noiembrie și se va încheia până la finalul lunii.
Pregătiri pentru această iarnă au loc și la sediul SDN Slatina. Va fi ridicat un depozit special, pentru protejarea materialului antiderapant de umezeală.
De la 1 noiembrie, la sediul SDN Slatina și la toate bazele de deszăpezire din județ va fi asigurat serviciul de permanență.