Slătinenii care folosesc transportul în comun vor circula cu autobuze electrice, în curând. Primăria a pus la punct detaliile unui proiect care prevede achiziția a opt astfel de mijloace de transport noi și prietenoase cu mediul. Proiecte similare vor fi implementate și în alte 17 orașe din țară.
Ministerul Dezvoltării va depune proiectul pentru a primi finanțare europeană și apoi se va ocupa de derularea etapelor administrative obligatorii înainte de achiziționare.
Noile mijloace de transport în comun se vor alătura celor pe care primăria le va cumpăra tot din fonduri europene, în urma aprobării Planului de Mobilitate Urbană. Aceste studiu scoate în evidență faptul că Slatina are nevoie de trasee noi pentru mijloacele de transport în comun, dar și de mijloace de transport care nu poluează.
Potrivit Planului de Mobilitate, utilizatorii transportului public vor avea un sistem de plată a călătoriilor cu cardul, dar și stații de autobuz moderne, dotate cu spații adecvate de așteptare. Toate aceste investiții, dar și achiziția de autobuze electrice se pot realiza pe fonduri europene, odată ce Planul de Mobilitate Urbană a fost aprobat și avizat.