Fosta bază sportivă „Dumitru Dobrescu”, din Slatina, cunoscută drept „Ștrandul Progresul” se degradează de la un an la altul, în timp ce autoritățile din Slatina poartă discuții și negocieri cu proprietarul suprafeței respective, Ministerul Tineretului și Sportului, pentru preluarea ei. Demersurile au început cu mult timp în urmă, iar până acum s-au făcut zeci de drumuri în Capitală, în speranța că oficialii din minister vor accepta schimbarea destinației.
Condițiile impuse de Ministerul Tineretului au fost de neclintit. Primăria trebuie să amenajeze, oriunde în oraș, absolut toate facilitățile de agrement care au existat, cândva, la Ștrandul Progresul, acum o ruină. Asta în ciuda faptului că ministerul nu a promovat în toți acești ani niciun proiect care să vizeze revitalizarea zonei abandonate.
Pentru își doresc să dea o utilitate acestui teren, aflat într-o zonă populată a orașului, reprezentanții municipalității au acceptat condițiile. Au demarat un proiect de amenajare a celor șase terenuri de tenis.
Zilele acestea, municipalitatea a reușit să ia în administrare, de data aceasta de la Ministerul Educației, un alt imobil nefolosit. Cel al fostului Liceul de Construcții „Ion Mincu”. Procesul de schimbare a destinației a durat și aici aproape un an și jumătate.