O investiție mult așteptată de slătineni și promisă de autorități, parcul de peste două hectare de la Unitatea Militară, stă să înceapă. După ce au preluat oficial suprafața de teren și clădirile degradate ale Armatei, municipalitatea accelerează procesul administrativ de reamenajarea a acestei zone.
Specialiștii compartimentului de Urmărire Lucrări Publice scriu caietul de sarcini, iar în scurt timp acesta și toate celelalte documente vor ajunge la Achiziții Publice, pentru lansarea licitației.
Firma sau asocierea de firme care va câștiga această lucrare are misiunea să transforme o suprafață de peste două hectare de teren într-un parc modern, cum nu e altul în oraș. Potrivit fișei tehnice, pista de alergare din tartan va avea o suprafață de aproape 1.500 de metri pătrați, iar terenul de sport multifuncțional va ocupa aproximativ 500 de metri pătrați. În parc vor fi și două locuri de joacă, unul de 230 și altul de 280 metri pătrați, dar și un chioșc și o terasă. În proiect este prevăzută și o stradă de acces, paralelă cu Bulevardul A.I. Cuza, care va face legătura între străzile Tunari și Artileriei. Vizitatorii parcului vor avea la dispoziție o parcare de 2.400 metri, situată la intrarea dinspre strada Tunari. Pentru toate aceste investiții este estimată o sumă de aproximativ 21 de milioane de lei.