Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Arteziene noi, spații verzi reamenajate
13.03.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 629

Toate spațiile verzi, locurile de joacă și fântânile arteziene din Slatina vor intra într-un proces amplu de modernizare, anul acesta. În plus, autoritățile au în plan să achiziționeze și să monteze și alte arteziene, de dimensiuni mai mici, pentru părculețele din cartiere. Primăria Slatina a alocat fonduri suficiente și pentru achiziționarea de mobilier stradal nou, în primă fază pentru zonele centrale.


 Firma nouă de spații verzi, care aparține Consiliului Local Slatina, are misiunea să refacă în totalitate spațiile verzi, locurile de joacă, să pună în funcțiune toate fântânile arteziene și să înlocuiască mobilierul stradal deteriorat.
În curând, o dată cu startul curățeniei de primăvară, în oraș vor apărea alte coșuri de gunoi, dar și băncuțe și jardiniere cu un design modern. Toate au fost comandate din timp, iar o parte din ele se află deja la sediul firmei de spații verzi, Dezvoltare Urbană Slatina.
În unele părculețele din cartiere vor fi amplasate fântâni arteziene noi, autoritățile având deja bani alocați în acest sens. Mai întâi se vor reamenaja însă toate spațiile verzi și zonele de agrement respective.
Autoritățile vor investi și în amenajarea de sisteme de irigații în toate spațiile verzi modernizate. Altfel, aspectul plantelor decorative ar avea de suferit, mai ales în lunile de vară.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE