Ansamblul multifuncțional pe care autoritățile din Slatina și-au asumat că îl vor amenaja în locul fostei unități militare va dispune și de un spațiu comercial generos. Autoritățile vor analiza ofertele venite din partea mai multor dezvoltatori de mall-uri, care vor să investească în Slatina.
Tot în această zonă va funcționa cu siguranță și un local de alimentație publică al unui lanț de restaurante cunoscut la nivel internațional.
Slătinenii și-au exprimat în mai multe rânduri dorința ca autoritățile să se implice pentru realizarea unui mall și aducerea unui fast-food celebru în oraș. La un sondaj de opinie cu întrebarea „Dragilor, ce simțiți că lipsește în Slatina, ce mai trebuie să fie?” lansat zilele trecute în spațiul virtual pe o rețea de socializare de o slătineancă, cele mai multe persoane au vorbit despre un mall.