Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Olt: proiecte de 400 de milioane, prin PNDL
14.01.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 574

Primăriile din Olt au semnat până acum 99 de contracte de finanțare în valoare de 459 de milioane de lei, în cadrul etapei a doua o Programului Național de Dezvoltare Locală. Potrivit informațiilor transmise de oficialii Ministerului Dezvoltării, la solicitarea Olt Tv, cele mai multe contracte, respectiv 36, vizează modernizarea infrastructurii rutiere.


 Aproape jumătate din cele 206 proiecte de investiții din Olt aprobate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, au contractele de finanțare semnate. De acum, administrațiile locale pot derula procedurile pentru desemnarea proiectanților și constructorilor, pentru ca apoi să înceapă lucrările. Din cele 99 de contracte de finanțare semnate pentru investițiile din Olt, 36 sunt pe modernizarea drumurilor, 27 sunt proiecte pentru amenajarea sau extinderea rețelelor de apă și canalizare, 20 pentru modernizarea sau construcția de școli și grădinițe, șase pentru unități medicale în mediul rural, mai ales pentru dispensare, iar cinci proiecte vizează construcția de poduri. La Dobrun, spre exemplu, autoritățile locale au semnat contractul pentru construirea unui pod peste Olteț. E o investiție în valoare de peste 10 milioane de lei, care leagă comuna Dobrun de Șopârlița și scurtează considerabil distanța dintre localitate și orașele din apropiere.
Și Primăria Perieți a semnat recent un contract de finanțare în valoare de peste cinci milioane de lei, pentru construcția a cinci poduri, peste Iminog. Fără ele, o parte din locuitorii comunei rămân izolați de sat, atunci când apele pârâului se umflă. Singurele posibilități de a ajunge la case sunt câteva punți vechi, pentru pietoni, iar mașinile trec prin apă.
În afară de cele 99 de proiecte cu contracte de finanțare semnate, primăriile din Olt mai au aprobate alte 107 obiective de investiții, pentru care urmează să semneze contractele, în cadrul acestei etape a Programului Național de Dezvoltare Locală.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE