Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Slatina: Start la aplicarea studiului de mobilitate
23.11.2017
Autor articol: null admin
Vizualizari: 970

Direcția de Administrare a Străzilor din cadrul Primăriei Slatina face primele demersuri pentru aplicarea proiectelor incluse în Studiul de Mobilitate Urbană, prezentat zilele acestea de autorități. Semafoare inteligente, sistem de management al parcărilor, asfaltarea drumurilor degradate incluse în stațiile autobuzelor și amenajarea pistelor de bicicliști sunt prioritare.


Cu Studiul de Mobilitate Urbană pe masă, cei care administrează străzile din Slatina au trecut la lucru. Ghidați de ideile specialiștilor care au realizat acest document, vor să pună în aplicare cât mai repede proiecte care vor îmbunătăți traficul din oraș. Mai întâi vor să aibă un sistem de management al locurilor de parcare, mai ales că până acum nu s-a aplicat un regulament în acest sens. Apoi, se vor asigura că autobuzele circulă rapid, astfel încât oamenii să aleagă tot mai des acest mijloc de transport. Împreună cu cei de la Loctrans, au identificat deja locurile cu probleme.
Pentru degajarea traficului, e nevoie și de un nou sistem de semaforizare, care să funcționeze după alte principii decât cel existent.
Imediat ce au identificat proiectele prioritare, cei de la Administrarea Străzilor și-au planificat termene exacte de realizare a studiilor preliminare pentru fiecare investiției.
Potrivit Studiului de Mobilitate, realizat de o firmă specializată în colaborare cu reprezentanți ai autorităților locale dar și ai societății civile, în Slatina vor fi încurajate mersul cu bicicleta și cu mijloacele de transport în comun.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE