Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Compania de Apă Olt, la seminar de bune practici
24.10.2017
Autor articol: Mirela Vârșă
Vizualizari: 470

Compania de Apă Olt a participat zilele trecute la seminarul de evaluare a performanțelor serviciilor de apă și canalizare din România, organizat de Asociația Română a Apei, la Sinaia. În cadrul seminarului au fost prezentate planurile de acțiune dedicate operatorilor regionali, dar și rezultatele acestora.


 În perioada 22-24 octombrie, în conformitate cu planul de activități al exercițiului de benchmarking la nivelul operatorilor regionali ai serviciului de alimentare cu apă și de canalizare aferent anului 2016, Centrul de Excelență pentru Benchmarking al Asociației Române a Apei a organizat la Sinaia un seminar de evaluare a performanțelor serviciilor de apă și canalizare din România. Compania de Apă Olt a fost reprezentată de Cristian Bircea, director de Calitate-Mediu în cadrul operatorului.

În cadrul seminarului au fost prezentate rezultatele analizei datelor la nivelul operatorilor regionali, studii de caz și implementarea planurilor de acțiune în domeniul instituțional și financiar și bune practici identificate în activitatea curentă a operatorilor regionali.

La seminar au participat, alături de echipele de benchmarking ale operatorilor regionali, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice si Fondurilor Europene, ai Ministerului Apelor și Pădurilor, și ai Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE