Consiliul Județean continuă implementarea proiectului de modernizare a DJ 546, pe tronsonul cuprins între Dăneasa și Verguleasa. Lucrările se realizează cu fonduri europene, prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Contractul de finanțare a fost semnat în urmă cu două luni.
Specialiștii în fonduri europene de la Consiliul Județean Olt spun că perioada de implementare a proiectului presupune etape destul de dificile și va fi una de durată.
Tronsonul de drum care va fi modernizat traversează localitățile Dăneasa, Drăgănești-Olt, Mărunței, Coteana, Brebeni, Valea Mare, Slatina, Curtișoara, Teslui, Verguleasa. În afară de acest proiect mare de infrastructură rutieră, în județ încep demersurile pentru modernizarea altor porțiuni de șosea
Acesta este unul din zecile de proiecte depuse pentru modernizarea drumurilor care vor primi finanțare de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.