Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Investesc în sport
19.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 53

Consilierii locali ai Slatinei au aprobat ieri majorarea bugetului pentru Clubul Sportiv Municipal. În plus, Liceul cu Program Sportiv, instituție care va găzdui meciurile de handbal ale echipei locale recent promovate în Liga Națională, va beneficia de finanțare suplimentară. Reprezentanții municipalității spun că această decizie are drept scop desfășurarea în bune condiții a activităților și competițiilor sportive din Slatina.



Clubul Nautic „Plaja Olt”, bazinul didactic, dar şi celelalte ramuri sportive din cadrul Clubului Sportiv Municipal au nevoie de sprijinul autorităţilor din Slatina, pentru a funcţiona aşa cum trebuie. Odată cu extinderea activităţilor recreative şi sportive, s-au majorat şi sumele de bani investite de municipalitate în acest domeniu. Trei milioane de lei a primit in plus Clubul Sportiv Municipal Slatina, la rectificarea de buget aprobată ieri de consilierii locali.

Şi Liceul cu Program Sportiv va primi bani în plus, aproximativ 200.000 de lei, pentru lucrările de modernizare a sălii de sport. Cu aceşti bani se va reface complet sistemul de iluminat, astfel încât să corespundă cerinţelor Federaţiei Române de Handbal, se va achiziţiona o tabelă de marcaj şi vor fi continuate lucrările de reamenajare.

Echipa de handbal CSM Slatina, promovată în Liga Naţională, va susţine meciurile de acasă în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv, până la finalizarea Sălii Polivalente.

Redactor: Simona Vârban
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE