Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Bani pentru cadastru, în toate localitățile
05.05.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 67

Fiecare din cele 103 primării din Olt care nu au fost incluse până acum în Programul Național de Cadastru și Carte Funciară va primi câte 150.000 lei pentru a pune ordine în documente. Anunțul a fost făcut de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Olt, care a mai precizat că primăriile pot încheia luna aceasta contractele de finanțare pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică.



Fondurile puse la dispoziție de Oficiul de Cadastru vizează suprafețele din extravilanul localităților și terenurile care fac obiectul proiectelor de infrastructură de interes național, cum ar fi drumurile, autostrăzile sau rețelele de utilități. În această etapă a programului, sunt vizate acele localități care nu au beneficiat încă de fonduri pentru astfel de lucrări. La noi în județ sunt 103 localități aflate în această situație. La Radomirești, spre exemplu, edilul spune că acest program este binevenit, pentru că sunt multe probleme legate de titlurile de proprietate. Iar banii din bugetul local sunt prea puțini pentru a putea fi făcute și investiții de acest gen.
Specialiștii de la Cadastru au explicat, într-un comunicat de presă, care este procedura de derulare a lucrărilor.
„Finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sectoare cadastrale din extravilan, și, prin excepție, din intravilan, se realizează în baza unui contract de finanțare încheiat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară cu fiecare unitate administrativ teritorială solicitantă. După semnarea contractelor de finanțare, unitățile administrativ teritoriale vor încheia contracte de achiziție a serviciilor de înregistrare sistematică”, explică reprezentanții Oficiului de Cadastru din Olt.
Contractele de finanțare dintre primării și Oficiul de Cadastru urmează să fie semnate la sfârșitul acestei luni. Apoi, primăriile vor fi cele care vor încheia contractele de prestări servicii cu firmele specializate în lucrări de cadastru, fondurile urmând să fie alocate după deschiderea cărților funciare. Până acum, în județul Olt s-au finalizat lucrările de cadastru în 43 de localități. La Valea Mare, Iancu Jianu și Brebeni, acestea au inclus și terenurile și imobilele din intravilan, finanțarea fiind acordată în cadrul unui proiect Caesar.
Redactor: Simona Vârban
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Cinci polițiști noi la IPJ Olt

Forțe proaspete la Poliția Olt. Cinci tineri absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” își încep, de astăzi, activitatea în cadrul Poliției Olt. Tinerii polițiști au fost repartizați în funcție de necesitățile operative ale inspectoratului, urmând să își desfășoare activitatea la structurile de ordine publică, în mediul urban și rural, contribuind astfel la creșterea gradului de siguranță în județ.
07 Iul 2026