Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Caii de pe străzile Slatinei ajung la herghelie
21.10.2016
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 76

Proprietarii de cai din Slatina care îşi lasă libere animalele riscă să rămână fără ele. Toate cabalinele găsite pe străzile oraşului vor fi ridicate de către poliţiştii locali, în colaborare cu angajaţii Romsilva, şi transportate la Herghelia Slatina. Aici pot fi găzduite maximum 30 de zile. După această perioadă, animalele care nu au fost revendicate vor fi scoase la vânzare.




Nu puţine au fost situaţiile în care şoferii au fost nevoiţi să încetinească sau chiar să acorde prioritate de trecere cailor ieşiţi la păscut pe spaţiile verzi de la intrarea în oraş, în zona Podului Olt. Din fericire, începând de luna viitoare, astfel de probleme nu vor mai apărea în trafic. Primăria Slatina a reuşit să găsească o soluţie pentru ridicarea acestor animale.

Odată ajunse la Herghelia Slatina, animalele vor fi supuse unor analize pentru a evita îmbolnăvirea cailor de rasă. Perioada de cazare este însă limitată. Proprietarii care nu se vor prezenta pentru revendicarea cailor, vor rămâne fără ei.

În momentul în care cabalinele vor părăsi herghelia pentru a se întoarce acasă, proprietarii vor fi obligaţi să achite contravaloarea analizelor medicale, cheltuielile pentru cazare şi hrană, respectiv 20 de lei pe zi pentru masculi şi 25 de lei pentru femele. De asemenea, aceştia vor fi sancţionaţi contravenţional cu amenzi între 500 şi 2.500.

Redactor: Iulia Nedeloiu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE