Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Casa Fântâneanu, redată slătinenilor
16.05.2016
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 82

Consiliul Judeţan Olt şi Episcopia Slatinei şi-au dat mâna pentru a readuce la viaţă clădirea Casei Fântâneanu. În urma restaurării, imobilul se va transforma într-un Centru Eparhial Social-Cultural, care va găzdui expoziţii de carte şi icoane, ateliere de pictură, conferinţe şi alte dezbateri.




Construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Casa Fântâneanu a fost inclusă, prin Ordinul Ministerului Culturii, în clasa monumentelor istorice de interes local. Clădirea, aflată într-un stadiu avansat de degradare, are şanse să îşi recapete strălucirea de altădată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.  Consiliul Judeţean Olt pregăteşte proiectul „Restaurare, consolidare şi modernizare Casa Fântâneanu-Centrul Eparhial Social Cultural”.

Valoarea proiectului este de aproximativ două milioane de euro, iar cofinanţarea de 2% va fi suportată de Episcopia Slatinei, în calitate de proprietar al clădirii. Şansele de reuşită sunt evidente, avânt în vedere că restaurarea acestui imobil vine să întregească imaginea ansambului arhitectural din Centrul Vechi al Slatinei.

Clădirea a aparţinut familiei Fântâneanu, ai cărei membri au deţinut funcţii importante în viaţa publică a oraşului. Lăsat moştenire oraşului în 1916 de Constantin Fântâneanu, imobilul a găzduit între anii 1970-1990 Direcţia Agricolă Olt.

Redactor: Iulia Nedeloiu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE