Şase miliarde de lei vechi. La atât se ridică suma pe care Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt nu o poate justifica drept cheltuială într-un proiect derulat pe fonduri europene. De la început şi până la sfârşit, de această lucrare este legat numele directorului AJOFM Olt, Marian Cristinel Cîrloganu.
În anul 2010, Agenţia Judeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt demara proiectul „Căi de formare şi ocupare în sectorul turismului alternativ – Alter Tour” finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. Valoarea se ridica la cinci milioane de euro, iar finanţarea se făcea prin OIR POSDRU Sud-Vest Oltenia. În ecuaţia derulării proiectului, prin care se urmărea facilitarea şi creşterea accesului pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, AJOFM Olt deţine rolul principal. Agenţiile judeţene similare din Bihor, Călăraşi, Harghita şi SC Technical Trainig SRL Bucureşti devin parteneri. Primul manager al acestui proiect, demarat la 1 iunie 2010, cu finalizare la 31 mai 2013, a fost Marian Cristinel Cîrloganu. Acuzaţiile la adresa acestuia nu au întârziat să apară. Unul dintre cei care arată cu degetul către Cîrloganu este admnistratorul SC Ada&Roby Consulting SRL Craiova, firma care a câştigat licitaţia de atribuire a activităţii de consultanţă şi management, după cum se relatează pe www.craiovaforum.ro. Chiar Cîrloganu fusese cel care, fără a avea o bază legală, din informaţiile noastre, făcuse această externalizare.
„De prima dată după ce am câştigat licitaţia şi am semnat contractul , domnul Cîrloganu ne-a cerut să angajăm oameni de la AJOFM Olt care urmau să demisioneze din funcţii. Dacă erau buni, era OK, dar cei pentru care dl director Cîrloganu a făcut presiuni să îi angajăm nu s-au adaptat, ca să zicem aşa. Ba, chiar el i-a făcut proşti pe unii dintre ei. În această situaţie, nouă ne trebuiau oameni competenţi ca să ne putem duce la bun sfârşit obligaţiile contractuale. Însă, de cum am început să angajăm persoane potrivite pentru munca în acest proiect, dl director a început să ne pună beţe în roate”, a declarat administratorul firmei din Craiova, Cristian Iancu, citat de www.craiovaforum.ro.
Presiunile veniseră din partea lui Cîrloganu după ce acesta revenise la şefia AJOFM Olt, după plecarea provocată de ordonanţa prin care Guvernul Boc a dus la schimbarea tuturor şefilor de instituţii publice. Teoretic, Cîrloganu nu mai era manager de proiect. Practic, el a continuat să controleze totul. La un moment dat, Marian Cristinel Cîrloganu a solicitat chiar mutarea proiectului de sub coordonarea OIR POSDRU Oltenia sub cea a OIR Alba. Proiectul a ajuns la Alba şi tot de acolo au început, în urma unei sesizări, şi verificările privind cheltuirea fără acoperire a sumei de şase miliarde de lei vechi, din totalul de cinci milioane de euro, potrivit unei surse din cadrul OIR POSDRU Oltenia, citată de cotidianul Gazeta Nouă.
„OIR Alba a cerut toate documentele din arhiva proiectului, de la toţi partenerii implicaţi în proiect, înclusiv de la Agenţia Judeţeană Olt, pentru a verifica cum au fost cheltuiţi banii, după ce vreo şase miliarde declaraţi eligibili nu ar prea fi fost atât de eligibili, astfel că ei trebuie imputaţi cuiva. Dacă se ajunge aici, cei care vor trebui să scoată suma sunt, cel mai probabil, managerul de proiect şi directorul de la Şomaj, domnul Cîrloganu, care este ordonator de credite. În orice caz, este suspectă şi solicitarea ca proiectul să plece de la OIR Craiova la OIR Alba. De parcă cei de acolo n-ar fi profesionişti şi ar sta cu ochii închişi”, a declarat o sursă din cadrul OIR POSDRU Oltenia, citată de Gazeta Nouă.
Cîrloganu a ajuns director executiv adjunct al OIR POSDRU Oltenia, adică „lup paznic la stână”, potrivit sursei citate de gazeta Nouă, dar problema lui a fost că nu a putut rămâne decât şase luni în această funcţie, respectiv până în mai 2014. Dar, despre aceste numiri şi mutări ale domnului Marian Cristinel Cîrloganu, care nu sunt deloc întâmplătoare şi fără interes, cu altă ocazie.
Cei de la Alba ar trebui să verifice şi cum a fost semnat acest contract de către directorul AJOFM Olt, pe 20 mai 2010. Era cumva Marian Cristinel Cîrloganu în concediu medical la acea dată. Şi în ce calitate a semnat? De director sau de şef de serviciu? Deocamdată, un singur răspuns. Proiectul „Căi de formare şi ocupare în sectorul turismului alternativ – Alter Tour” a obţinut cofinanţare datorită relaţiei foarte apropiate dintre Marian Cristinel Cîrloganu şi şeful de atunci al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian. Cel din urmă a fost condamnat definitiv la închisoare pentru fapte de corupţie. Potrivit instanţei care l-a condamnat, acesta a primit mită de la mai mulţi subordonaţi din teritoriu pentru cofinanţarea unor proiecte precum cel derulat de Marian Cristinel Cîrloganu.