Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Se construiesc blocuri noi în Slatina
12.09.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 3223

Tot mai mulți dezvoltatori imobiliari construiesc blocuri de locuințe în Slatina. În ultimii ani, primăria a emis șapte autorizații de construire și încă patru certificare de urbanism pentru ridicarea unor clădiri noi de apartamente sau pentru extinderea unor imobile existente. Cele de pe străzile Liliacului și Tudor Vladimirescu sunt cele mai avansate, unul dintre blocuri fiind gata de recepție.


Slatina se dovedește un oraș atractiv pentru dezvoltatorii imobiliari. Dovadă stă numărul mare de autorizații de construire și certificate de urbanism emise în ultimii ani de autoritățile locale pentru construirea unor blocuri noi sau pentru recompartimentarea și renovarea unor imobile.
Lucrările sunt urmărite de Inspectoratul de Stat în Construcții, dar și de inspectori ai municipalității, care se asigură că toate construcțiile se ridică în conformitate cu autorizațiile emise. Dezvoltatorii au obligația să anunțe când lucrările sunt finalizate, pentru recepționarea lor. Cel mai avansat ca și construcție și finisaje pare să fie cel de pe strada Liliacului, din apropierea Colegiului „Ion Minulescu”.
Pe strada Orhideelor se construiește un bloc de 20 de locuințe pentru medicii navetiști de la Spitalul Județean. Municipalitatea, prin intermediul Direcției Administrarea Patrimoniului, a pus la dispoziție terenul pe care Agenția Națională pentru Locuințe construiește imobilul.
Alte blocuri de locuințe se construiesc pe Aleea Viorelelor, în spatele Spitalului Județean, iar pe strada Crișan, la Zahana, o clădire veche este extinsă și modernizată, pentru a fi transformată în bloc de garsoniere.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Greceanu: Fără deschidere oficială în prima zi de școală

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, noul an școlar a început cu bucurie și emoție, atât pentru bobocii de la clasele a V-a și a IX-a, cât și pentru elevii de clasa a XII-a. Cu toții s-au reunit în sălile de clasă. Pentru că anul acesta nu a mai avut loc deschiderea oficială în curtea școlii, așa cum se obișnuia de fiecare dată, deoarece profesorii de la „Radu Greceanu” au ales să fie solidari cu colegii lor din întreaga țară, care au protestat astăzi la București.
08 Sep 2025

Început de an școlar cu emoții la „Ion Minulescu”

Colegiul National „Ion Minulescu” din Slatina a organizat, astăzi, festivitatea de deschidere a noului an școlar, pentru elevii de la clasele pregătitoare. Cei mici au pășit cu emoție în curtea școlii, unde a avut loc ceremonia oficială, iar doamnele învățătoare au strigat catalogul. Chiar dacă s-au aflat la școală, dascălii de la Minulescu au transmis că sunt alături de colegii lor din întreaga țară, care au protestat la București.
08 Sep 2025