Creșterea tarifului pentru gigacaloria de căldură a creat un adevărat scandal în rândul populației. Printre cele mai afectate activități de aceste reglementări se numără și educația. Nota de plată pentru căldură a atins cifre alarmante. Așa se face că la Colegiul Național „Ion Minulescu”, soldul final al facturii indica suma de 272.000 de lei, echivalentul a 55.000 de euro.
La Colegiul Național „Radu Greceanu”, directorul a solicitat din timp un tarif compensatoriu, factura fiind de peste 100.000 lei. Este o creștere de aproape 3 ori mai mare față de anii precedenți.
Conducerea unității de învățământ a explicat că, dacă se va păstra acest plafon de plată, sunt șanse foarte mari ca orele să se mute în mediul online, pentru a micșora consumul.
Toate facturile unităților de învățământ sunt achitate de administrația locală. Primarul Slatinei, Emil Moț, a declarat pentru OLT Tv că situația este destul de dificilă și că Primăria Slatina va solicita recalcularea facturilor. Edilul a mai adăugat faptul că primăria este obligată să facă acest efort bugetar și va achita, integral, toate facturile școlilor și grădinițelor din oraș.
Facturile la gaz au creat un adevărat paradox. La Spitalul Județean de Urgență Slatina, soldul estimat se învârte în jurul sumei de 70.000 lei, potrivit managerului unității medicale. Și asta în condițiile unui spațiu mult mai mare și a unei funcționări 24 din 24 de ore. Asta înseamnă că factura la SJU Slatina este de cinci ori mai mică decât cea de la „Minulescu”, acolo unde serviciile de căldură non-stop sunt folosite doar în internatul unității de învățământ.