Brățara dacică descoperită la Optași-Măgura a fost adusă acasă. După mulți ani de negocieri și de discuții, Muzeul Județean Olt a reușit, astăzi, să intre definitiv în posesia comorii. La eveniment au fost prezenți atât reprezentați ai autorităților județene, cât și invitați de la nivel național.
Directorul Muzeului Național de Istorie din București s-a arătat indignat de faptul că brățara a ajuns foarte târziu în posesia statului. Și asta pentru că artefactul istoric a fost rupt, valoarea acestuia fiind sever avariată.
Valoarea brățării de aur de la Optași-Măgura este confidențială, însă, pe surse, se estimează a fi evaluată la aproximativ 40.000 euro.